Cartea de fata dezvolta o tema vasta si complexa, reforma invatamantului, chiar daca prin subtitlu a introdus o delimitare metodologica ? o perspectiva istorica avand in vedere ceea ce s-a proiectat si realizat in Romania, de la 1864 pana in 1944. Este o incercare de mare dificultate care are la origini o teza de doctorat (intitulata Reformele din invatamantul romanesc in perioada 1864 ? 1944. Analiza lor din perspectiva gandirii pedagogice si a legislatiei scolare, conducator stiintific prof. Univ. Dr. Ion Gh. Stanciu), care s-a bucurat de o foarte buna apreciere la sustinerea ei in Catedra de pedagogie a Universitatii Bucuresti.Structura cartii, bibliografia apreciabila ? prelucrata prin analize de text, pleaca de la surse originale. Partea I a cartii (Probleme teoretice si metodologice privind reforma invatamantului) asigura definirea conceptului de reforma a invatamantului dar si premisele metodologice necesare in abordarea istorica a educatiei. In plan conceptual sunt evidentiate atat fundamentele filozofico-pedagogice ale unui tip de schimbare educationala superioara, care este reforma invatamantului, cat si importanta modelului propus de UNESCO. In analiza istorica propusa de autoare sunt prezentate date semnificative, sunt realizate conexiuni utile, sunt schitate linii metodologice necesare pentru a putea urmari, in mod coerent, evolutia invatamantului romanesc de-a lungul a opt decenii marcate de evenimente deosebit de importante, reflectate si in plan pedagogic: Unirea Principatelor, Independenta Romaniei, Marea Unire din 1918. In mod implicit, prin apelul la strategia de cercetare istorica sincronica-diacronica, autoarea demonstreaza ca domeniul prea putin frecventat al evolutiei invatamantului romanesc si al teoriei pedagogice din tara noastra ramane deschis contributiilor si cercetarii. In aceeasi masura se confirma si axioma perspectivei educatiei conform careia nu are viitor sistemul de invatamant care nu are trecut sau care nu-si pune in valoare trecutul. Revenind la Partea I a cartii, se remarca in mod deosebit subcapitolul despre ?Fundamentele pedagogico-filozofice angajate in proiectarea si realizarea oricarei reforme a invatamantului?. La acest nivel se asigura deschiderea fata de problematica reformei lansata in ultimii ani in Romania, a carei continuitate presupune raportarea la modelul propus de UNESCO printr-o metodologie care s-a bucurat de contributiile mai multor tari. Consecintele acestui model sunt semnalate in subcapitolul referitor la ?Evolutia reformelor invatamantului dupa 1990?. Cel de-al doilea capitol, inclus in Partea I a cartii, se ocupa de metodologia cercetarii istorice aplicabila la nivelul pedagogiei. Se are in vedere metoda sincronica si metoda diacronica, la care se adauga analiza din perspectiva pedagogiei comparate. Toate contribuie la aprofundarea analizei prin avansarea unor criterii de clasificare a reformelor care vor fi valorificate pe tot parcursul cartii.Partea a II-a a cartii este consacrata ?Reformelor invatamantului in perioada 1864 ? 1918?. In capitolul III este tratata problema premiselor create pentru formarea sistemului national de invatamant din Romania. Determinanta este Legea asupra instructiunii din 1864. In continuare, capitolul al IV-lea este consacrat contributiilor aduse de C.Dimitrescu-Iasi si Spiru Haret la constituirea sistemului national de invatamant din Romania.Partea a III-a a cartii, cea mai intinsa, are ca obiectiv ?Reformele invatamantului in perioada 1918 ? 1944?. Plecand de la noul context istorico-pedagogic creat de Marea Unire de la 1 decembrie 1918, autoarea se ocupa atat de gandirea pedagogica dezvoltata de nume consacrate (G. G. Antonescu, Stefan Barsanescu etc.), cat si de legislatia scolara. Sunt analizate principalele tendinte de evolutie a gandirii pedagogice interbelice, aflate in concordanta cu evolutiile europene si mondiale dar si cu exigentele legate de dezvoltarea invatamantului romanesc. Consideram ca informatiile acumulate, prelucrate, interpretate si sintetizate de autoare, pot ajuta la studiul istoriei pedagogiei in facultatile si colegiile de specialitate. Capitolul al VII-lea se ocupa de lansarea unor legi sau proiecte de legi orientate in directia reformarii invatamantului romanesc. In acest cadru sunt evidentiate fundamentele pedagogice ale unor conceptii despre reforma sau ale unor legi sau initiative de legi cu realizari sau intentii inovatoare. Printre ideile pedagogice importante, sesizate de autoare, amintim contributiile aduse de pedagogii care au indeplinit functii de ministri la: a) proiectarea unei reforme; b) conducerea scolii; c) imbunatatirea activitatii de formare a cadrelor didactice; d) elaborarea unor principii de politica a educatiei; e) valorificarea specificului national, regional si local; f) realizarea functiei pedagogice a culturii nationale si universale. Capitolul al VIII-lea analizeaza ?ideile pedagogice inovatoare reflectate in unele legi ale invatamantului promovate in perioada interbelica?. Este cercetata masura in care legile acestei perioade s-au bazat in mod direct si indirect pe teorii si conceptii pedagogice afirmate in societatea romaneasca interbelica, prezentate de autoare in capitolul anterior. In analiza textelor de legi este valorificata metodologia de cercetare istorica propusa si argumentata cu rigurozitate stiintifica in partea I a lucrarii.Concluziile generale ale cartii au caracter de rezumat, oferind in acelasi timp deschiderea necesara pentru valorificarea informatiilor acumulate, adresate nu numai specialistilor din domeniul stiintelor pedagogice, ci si diferitilor agenti si factori de politica a educatiei angajati (in prezent si in viitor) intr-o reforma globala si profunda a invatamantului.
Cărți,multe cărți.
