"Cel de-al doilea volum al seriei Arhitectura românească în detalii, Transformări, are ca tematică intervenţiile pe construcţii existente. Proiectele selectate sunt exemple a căror valoare arhitecturală, cel puţin la momentul demarării proiectului, a permis ca demersul arhitecţilor să nu fie limitat de constrângeri legate de păstrarea anumitor elemente valoroase de patrimoniu. Volumul acoperă diverse tipologii de intervenţii, atât din punct de vedere al caracteristicilor construcţiei iniţiale, cât şi al modului în care a fost abordat proiectul. Exemplele prezentate variază de la reutilizarea şi adaptarea unor clădiri vechi, la intervenţia pe structuri contemporane abandonate înainte de finalizare. Problemele specifice intervenţiilor pe construcţii existente tratate în acest volum (adaptare formală şi funcţională, adaptarea structurii şi a instalaţiilor, asanare) sunt diferite de cazul unei construcţii noi, dar şi de exigenţele legislative şi doctrinare specifice restaurării.Transformarea edificiilor existente este tema celui de al doilea volum din seria propusă de Editura Ozalid, Arhitectura românească în detalii. Chiar dacă orice intervenţie menită să amenajeze locuirea transformă mediul, prin aceasta, desigur, arhitectura nu devine sinonimă cu transformarea. Însă gândind arhitectura în termeni de trans-formare şi desfăcând cuvântul în cele două componente ale sale, observăm că el evocă o mişcare dincolo (de un stadiu preliminar intervenţiei) şi configurarea unor materiale (care astfel primesc altă formă). Transformarea unor structuri mai timpurii este un fel de reformare: implică refolosire, reabilitare, reciclare. Nu este vorba despre refolosirea, reabilitarea ori reciclarea vreunui slogan publicitar sau a vreunei lozinci propagandistice din alte vremuri. Ci de reiterarea unui principiu valabil în orice epocă, aplicabil arhitecturii şi oricărui alt domeniu al existenţei umane: principiul preluării artefactelor mai vechi. […]Discursul teoretic şi practica în arhitectură şi urbanism tind – deja de mai bine de un secol şi nu doar în România – să fie polarizate pe două domenii în aparenţă ireconciliabile: construcţia de nou şi conservarea patrimoniului construit. Cele două domenii beneficiază de spaţiu public specializat, au teoreticieni şi practicieni pricepuţi şi dedicaţi care, de multe ori, dacă nu se ignoră reciproc, nu se iau în seamă decât pentru a-şi reproşa fie o nesănătoasă pornire păstrătoare, inhibitoare a oricărei invenţii ori îndrăzneli arhitecturale, fie o barbară aplecare către distrugere, care face să dispară arhitectura veche şi, odată cu ea, memoria locurilor. […]Prezentul volum nu se adresează anume niciunuia dintre cele două domenii complementare ale edificării contemporane, ci domeniului intermediar, foarte prezent în practica arhitecturală, dar mult mai puţin frecventat de discursul teoretic de specialitate: intervenţiile asupra fondului construit obişnuit. Lucrările descrise aici acoperă întregul spectru al intervenienţilor asupra structurilor existente, de la restaurarea propriu-zisă a unor clădiri de certă valoare arhitecturală şi istorică la convertirea şantierelor neterminate ale unor construcţii lipsite de orice interes arhitectural sau istoric."Kázmér Kovács, „Arhitectură în continuitate sau Importanța lucrurilor infraordinare”, text de introducere în tematica volumului.
Cărți,multe cărți.
