O nouă carte Zeppelin despre design și microarhitectură din resturi: reciclare, pop, economie, low-tech, neorealism, ceva poezie.Justin Baroncea și colegii lui au adunat viniluri, elemente de radiator, fișete, obiective foto, borcane și cutii de lapte, bucăți de clădiri dispărute, schiuri, mese de proiectare și le-au recompus în peste o sută de lămpi, mese, scaune și bănci. Obiectele inițiale sunt personajele principale ale cărții. Fiecare și-a adus propria istorie, dar și potențialul de a se transforma, de a se reintegra într-un nou proiect care nu anulează povestea inițială, ci o ajută să crească. În fiecare an se produc tot mai multe artefacte, obiecte de uz curent în serii din ce în ce mai mari. Evoluția tehnologică alimentată de consumism și de dorința accentuată de a fi „la zi” cu ultimele apariții a dus la creșterea productivității și în consecință la creșterea cantității de obiecte care ajung mult mai repede în/lângă tomberon. Toate aceste obiecte pe care le lăsăm în urmă au în spate o poveste de multe ori complexă legată de sistemul de producție, proprietar, alcătuire internă. O poveste care poate fi exploatată și care poate constitui un punct de plecare pentru un nou proiect. În mod paradoxal, de multe ori însăși banalitatea poveștii devine un motiv în plus de a acționa. Această observație simplă a constituit punctul de plecare al demersului explicat pe larg în cele ce urmează. Și ce urmează este o carte de povești despre low tech, obiecte, resturi, componente, fiecare cu propria istorie de multe ori modestă, dar cu un potențial extraordinar de a se transforma, de a deveni altceva, de a se reintegra într un nou proiect care să nu anuleze povestea inițială, ci să o ajute să crească. Poveștile se (re)scriu și cresc odată cu transformarea obiectelor – personajele principale ale cărții. Justin: „Poveștile puteau fi scrise altfel mai ales dacă am fi bricolat altfel. Concluzia în orice caz ar fi rămas aceeași: expresivitatea bricolajului rezultă din transparența procesului de producție și din combinatorica poveștilor individuale ale obiectelor care se (re)asamblează în coprezentare, rezultate ale istoriei ca sumă de urme. Oricât de tentați am fi să caracterizăm procesul ca pe un Dadaism reinterpretat, utilitatea și funcția redefinită scot obiectele nou bricolate din zona poetici suprarealiste și le duc în zona expresivității cotidiene mult mai apropiată de curentul pop. Poveștile sunt despre cutii de lapte și schiuri care nu vor să ajungă în galerii de artă, ci în bucătării și closete. Nu pretindem să ne apropiem de valoarea estetică a gestului de a pune pisoarul în muzeu, ci să exploatăm expresivitatea cutiei de tablă, căreia i-am adăugat o mască de ventilator și am suspendat-o deasupra pisoarului, care la rândul său stă cuminte la locul lui în baia public. Dacă atunci când am luat cutia de praf m-am suit pe un iepure ca să ajung la raft, pot să îmi imaginez că Pălărieul e pe aici pe undeva…“ Text bilingv Traduceri în engleză: Cristina Petrescu
Cărți,multe cărți.
