Publicat în 1975, și tradus apoi în multe limbi, Le rire de la Méduse a devenit unul din textele legendare ale mitologiei eseurilor feministe, începând cu Mary Wollstonecraft în secolul al XIX-lea și Virginia Wolf la început de secol XX, continuând cu Simone de Beauvoir, Germaine Greer, Betty Friedan, Eve Ensler, Maya Angelou sau Margaret Atwood etc. în a doua jumătate. De la volumul Le deuxième sexe ( Al doilea sex ) din 1949 de Simone de Beauvoir, gândirea feministă nu avusese până în anii ’70 evoluții majore, mai ales în legătură cu „diferența sexuală”. Le rire de la Méduse (1975), un text-manifest, cunoaște un mare succes internațional tocmai pentru că vorbește deschis despre această diferență și despre modalitatea de a concepe o scriitură literară specifică problematicii feminine, dând astfel glas aspirațiilor încă neclar formulate ale generației sale. Prin documentarea experiențelor lor, scrie Cixous, femeile pot deconstrui stereotipurile sexiste care prezintă corpul feminin ca pe o amenințare. Este vorba de un text filosofic, pe cât politic, pe atât de poetic, pe cât de rațional, pe atât de „jucat” lingvistic, ortografic și stilistic (de unde uneori dificultatea traducerii). Ironizând principiile și interdicțiile patriarhatului dominant, Râsul Medusei experimentează și propune un nou stil de scriitură feminină (formulă lansată de H. C.) – decomplexată, surâzătoare, jucăușă și rafinată. Aceasta conferă eseului forța și prospețimea neștirbită de trecerea timpului. În el se vor regăsi multe femei creatoare care-și caută afirmarea și recunoașterea.
Cărți,multe cărți.
