Ochii sunt oglinda sufletului, zorile început de rai, iar poezia harul divinității. Emoțiile se înlanțuiesc în cuvinte, albastrul devine nuanța declarațiilor de dragoste și lumea întreagă își găsește desăvârșirea în spatele versului. Poetul Ovidiu Ștefan construiește un loc tainic al zborului domesticit, pendulând între a fi și a iubi, conjugat la toate timpurile. Lirica propusă e o transparență a trăirilor omenești, alunecând în ludic uneori, aproape mistică alteori – o voce constant melodioasă.
Cărți,multe cărți.
