O altă trăsătură comună a celor trei piese ce se sustrag clasificărilor generice este dialogul purtat de ele cu trecutul (în Richard al III-lea), prin ficţionalizarea istoriei şi cultivarea mitului dinastiei Tudor, în ton cu ideologia regimului autocrat din timpul reginei Elisabeta I, sau cu prezentul (în cazul celorlalte două titluri) prin ficţionalizarea prezentului, cu plasarea unor teme de dezbatere ce ţin de criza etică, morală, religioasă şi politică a Angliei guvernate de Iacob I în spaţii geografice ficţionale: Viena, Boemia şi Sicilia devin, ca în mai toate piesele shakespeariene cu locaţie “exotică”, travestiuri ale Angliei / Londrei de la începutul secolului al XVII-lea.
Cărți,multe cărți.
