Lumea e camasa mea de forta

Unul din multiplele euri lirice din Lumea e cămașa mea de forță e foarte curios de ceea ce găseşte în cărţile pe care le cumpără din anticariate – fotografii, bancnote vechi, hîrtii scrise, scoruri, însemnări… Cam aşa („la plimbare prin viața cu vechituri”) e şi Goran Mrakić în poezie, iar anticariatul lui se numeşte Timişoara, personaj principal în toate cărţile de pînă acum ale scriitorului. Goran Mrakić scrie o poezie cotidiană („încă o umilință, încă o bătaie / încă o moarte urîtă, încă o tigaie”), existenţială, socială („e o lume a personajelor secundare / a eroilor negativi”), politică, punk („Punk`s not dead”), narativă, prezentă şi actuală, dar cu multe intertexte cu perioada comunistă. Exact ca-n proza sa, avem foarte multe personaje, care n-au stare şi se plimbă peste tot, o poezie plină de acţiune, emoţii, ironii, nostalgii, trăiri, în care în loc de șampanie „deschidem niște sticle de sânge spumant”. Hai norock! Mihail Vakulovski