Poate că Paler avea dreptate să creadă că fiecare găseşte într-o ţară ceea ce caută în ea; un alt fel de a spune că nici o privire nu e nouă şi neîntinată de prejudecăţi, fie ele şi culturale. Sau, mai ales cultu-rale... Iar Franţa este, cu siguranţă, una din ţările europene cele mai atinse de acest tip de subiectivitate stînjenitoare. Să deschizi ochii într-o lume în care aproape fiecare pas e ca o firimitură de madlenă proustiană înseamnă să declanşezi resorturile unei memorii ascunse, cea a stereo-tipurilor din cărţi, albume, filme, discuri. Şi cum iluziile cad de foarte de sus, iar realitatea nu se supune întotdeauna închipuirii, neconcordanţele şi devierile surprinse la faţa locului descumpănesc.
Cărți,multe cărți.
