Și, pentru că părinții și copiii stalinismului sînt în relațiiexcelente, discursul apodictic al foștilor proletculți a fost recuperat. Se potrivește mănușă în acțiunea de forțare a „revizuirilor”, de minimalizare a valorilor culturale. Doina a fost acuzată de xenofobie, de naționalism vulgar, agresiv, poluant, în numele „europenizării”. Cum era să „intrăm” ieri în U.R.S.S. cu Doina lui Eminescu? Și cum o să „intrăm” în Europa cu aceeași Doină și iar Doină? Gruparea tinerilor intelectuali de la Criterion, în frunte cu Mircea Eliade (Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Eugen Ionescu, Vintilă Horia, Petru Comarnescu), a fost etichetată, într-o polemică răutăcioasă, o „generație în pulbere”. Formula denigratoare îi aparține, cum se știe, lui Zaharia Stancu, încă de pe atunci (cînd scria articole de „atitudine” partinică, în anii (1935-40) dovedindu-se harnic militant în presa de stînga. O literatură a limitei existențiale a luat naștere în vremea tensionată a Cortinei de Fier, în condițiile exilului, celulei de închisoare („zarca”) și schitului monahal în chip de rug aprins printre colinele carpatice. A fost aproape singura și adevărata literatură, din cel puțin primele două decenii postbelice, după ce monstrul bolșeocomunist, instalat la București, a decis arderea bibliotecilor cu zecile și sutele (îndeosebi școlare și de cămine culturale, cele care conțineau „carte românească de învățătură”), radierea „definitivă” a scriitorilor reprezentativi, ca nume și persoane, eliminarea limbii române din familia latină și înălțarea steagului roșu peste ruinele gîndirii și libertății de creație. Dacă îi iei Biserica, românul riscă să intre în dramatică derută. Timpurile de astăzi o confirmă. Petru Ursache
Cărți,multe cărți.
