În contextul crizei în care intrase Imperiul otoman ca urmare a asediului ratat al Vienei (1683) şi al ofensivei armatei habsburgice, principatele române deveniseră teatrul operaţiunilor militare. Se întâmpla în vremea războiului din 1787-1791, purtat de Rusia ţaristă şi Imperiul habsburgic contra Semilunei. Pe fondul acestui conflict militar european are loc un episod “hazliu” petrecut în Banat, la Caransebeş.Iată ce se spune despre “bătălia ţuicii” din 17 septembrie 1788. Armata austriacă de aproximativ 100.000 de soldaţi şi-a stabilit tabăra în preajma Caransebeşului. Avangarda, constituită dintr-un contingent de husari, a trecut Timişul pentru a verifica prezenţa armatei otomane. Neexistând nici un semn despre prezenţa turcilor, husarii s-au “lovit” în schimb de un grup de ţigani, care s-au oferit să le vândă nişte schnapps. Ostaşii călare au cumpărat schnapps-ul şi au încept să bea. Îndată după aceea a trecut râul şi un grup de infanterişti habsburgici. Când au văzut ce petrecere s-a pus la cale, infanteriştii au vrut şi ei alcool. A urmat o discuţie încinsă, între cele două tabere încingându-se o bătaie soră cu moartea. În toiul “luptei”, câţiva infanterişti au început să strige (deci în româneşte...) “Turcii! Turcii!”, făcându-i pe husari să dea bir cu fugiţii, convinşi fiind că atacul armatei otomane este iminent. Cea mai mare parte dintre infanterişti a început de asemenea să se împrăştie. Explicaţia este că armata habsburgică era alcătuită din tot felul de “etnii” care nu stăpâneau neapărat germana. Situaţia s-a înrăutăţit atunci când ofiţerii, în încercarea lor de a restabili ordinea, au început să strige “Halt! Halt!”, ceea ce a fost “tradus” în “Allah! Allah!”... Observând goana husarilor prin tabăra habsburgică, unul dintre comandanţi s-a gândit că este o şarjă de cavalerie a armatei otomane, drept care a ordonat deschiderea focului. Trupele de artilerie deschideau focul asupra oricărei umbre. Două zile mai târziu, turcii descopereau o “avangardă moartă”...
Cărți,multe cărți.
