Dintre toate materiile prime, petrolul şi produsele petroliere au avut o importanţă crucială în desfăşurarea celui de-al Doilea Război Mondial. Dr. Ferdinand Friedensburg unul dintre teoreticienii economiei germane de război, făcea următoarea remarcă: Petrolul este materia primă în lipsa căreia armatele de azi sunt osândite la completă imobilitate și în acest fel la înfrângere sigură, ca și în cazul că nu ar avea arme și muniții. Este incontestabil faptul că petrolul a contribuit la schimbarea desfăşurării războaielor, deschizând o nouă dimensiune strategiei militare terestre, aeriene, la suprafaţa și în adâncul mărilor şi oceanelor. Mecanizarea şi motorizarea armatelor moderne, conversiunea flotelor de la echipament bazat pe cărbune la motoare Diesel, expansiunea aviaţiei, au făcut petrolul şi produsele sale indispensabile, ca necesitate militară. Argumentul cel mai convingător îl reprezintă evoluţiile legate de desfăşurarea celor două mari conflagraţii mondiale ale secolului al XX-lea. Este lesne de demonstrat că actualitatea lui nu numai că se menţine, dar a fost mereu potenţată. Se acceptă de toți strategii că petrolul a devenit resursă strategică de bază, fără de care nu se poate menţine un sistem modern de apărare națională. Fără o aprovizionare sigură şi în cantitățile necesare cu petrol războaiele nu pot fi purtate, mai ales de către puterile ce revendică interese şi prezenţe globale. Drept urmare, petrolul a devenit o parte integrantă a conceptelor de securitate naţională și a planificării strategice militare influenţând permanent deciziile politice, activitatea diplomatică şi economică. În perioada imediat următoare Primului Război Mondial, dar mai ales în deceniul al patrulea, Statele Unite au jucat un rol primordial în exportul de petrol către Europa, fiind cel mai mare furnizor de produse petroliere al Germaniei (până în anul 1937). Marea Britanie şi Franţa contau pe resursele deţinute în teritoriile coloniilor din Orientul Mijlociu. Uniunea Sovietică era aproape complet absentă de pe piaţa mondială a petrolului. Aceste evoluţii au menţinut petrolul românesc într-o zonă de maxim interes. Deşi era mai scump decât cel adus de pe alte continente, apropierea de zonele industriale din centrul şi nord-vestul Europei făcea posibilă achiziţionarea şi transportarea lui rapidă, ori de câte ori surveneau crize în alte zone. Germania, care a pregătit cu minuţiozitate revanşa după înfrângerea din Primul Război Mondial, era conştientă că fără petrolul românesc era o putere continentală, cu petrolul românesc devenea o putere mondială. Vecinătatea geografică a României faţă de marile grupări de forţe constituite în Europa, dinainte de anul 1940, a reprezentat un factor cu profunde implicaţii politice, militare, economice şi teritoriale pentru ţara noastră. Cercurile conducătoare româneşti existente înaintea venirii la putere a generalului Ion Antonescu, au încercat să folosească arma petrolului în scopul menţinerii integrităţii teritoriale pentru a evita satelizarea ţării de către Germania şi angajarea în război. În perioada interbelică tehnica de luptă a înregistrat progrese remarcabile. Prin rolul esenţial al binomului tanc-avion în conceperea şi ducerea acţiunilor de luptă, viitoarea conflagraţie se anunța ca un război al motoarelor. Grija pentru aprovizionarea cu petrol şi produsele petroliere necesare deplasării trupelor motorizate, avioanelor, tancurilor şi vaselor de război a devenit o constantă în politica marilor puteri, presând continuu deciziile politico-economice şi militare. Resursele petrolifere româneşti, datorită acestor disponibilităţi de export, au devenit un obiectiv important în prognozele economice de război ale tuturor puterilor europene, situaţie care a generat o accentuare a rivalităţii dintre cele trei grupări de forţe existente în acel moment în Europa, grupul anglo-francez, grupul italo-german şi Uniunea Sovietică. În concluzie, putem afirma următoarele: - petrolul şi produsele derivate s-au impus ca una dintre cele mai importante materii prime strategice fără de care orice armată modernă devenea incapabilă de a-şi îndeplini misiunile; - numărul mic de surse petrolifere majore cunoscute, repartiţia lor inegală pe glob, dependenţa marilor puteri faţă de petrol (cu puţine excepţii) şi accesul inegal al acestora la sursele petroliere, au generat o dură rivalitate în acest domeniu, accentuată şi de creşterea pericolului unui nou război mondial care se prefigura; - creşterea pericolului de război a obligat marile puteri să-şi reevalueze politicile în domeniul petrolier, situaţie care a generat amplificarea presiunilor politice, diplomatice, economice şi militare asupra statelor posesoare de petrol; - mărimea zăcămintelor exploatabile, a capacităţilor de prelucrare şi a sistemului modern şi diversificat de transport al produselor petroliere au impus România ca unica sursă majoră din Europa, aptă să acopere într-o însemnată proporție necesitățile militare ale marilor puteri europene. Ca urmare a acestor realități politico-economice și militare, România a devenit, datorită petrolului său, un obiectiv important în geopolitica continentului european, în raportul de forțe dintre marile puteri de pe bătrânul continent, în disputa lor pentru controlul materiilor prime.
Cărți,multe cărți.
