Autorul porneşte de la ideea că multe dintre sursele referitoare la istoria secolelor XV-XVI în spaţiul românesc şi sud-est european au fost tributare ştirilor care au circulat în epocă. Or, ştirea deşi a fost considerată pe bună dreptate o „marfă de lux” a fost totodată o marfă cu un caracter special, care a putut suferi numeroase metamorfoze pe traseul de la circulaţia orală la fixarea în scris. Capitol după capitol autorul ne poartă prin Ţara Românească, Moldova, Transilvania, Imperiul Otoman şi Veneţia, în încercarea de a surprinde felul în care ştirile au luat naştere, au fost culese, transmise şi interpretate în cancelariile timpului. Ştirile sunt aşadar personajul principal al acestei cărţi, iar exemplele alese ne oferă o varietate de ipostaze, o multitudine de chipuri sub care acest personaj s-a putut ascunde. În funcţie de context ştirea a putut fi o armă de temut, o dovadă de prietenie, un mijloc de a capta bunăvoinţa, un gest de loialitate. Veştile, împreună cu „rudele” apropiate, zvonurile, au circulat de la un colţ la altul al Europei, pe mare sau pe uscat, mai repede sau mai lent, provocând reacţii şi, implicit, modelând istoria epocii respective.
Cărți,multe cărți.
