Poezia este un joc de intrupari, de icoane ale totului in tot. Ale poetului in cuvinte, ale cuvintelor in tacere si ale tacerii in iluzia mutarii muntilor din loc. Profilul clasic al poetului arzand in valuri de lumina. Cand versul este razvratire din iubire, poetul are toate sansele sa fie rasplatit pentru fidelitatea fata de intelepciunea mai presus de el si fata de viata solidara cu intrebarile lui. Dragostea, cum se spune, este un surghiun al inimii. Ea este, in poezia lui Dumitru Zdrenghea, o mireasma de inceput ce nu exista si o ispita de sfarsit cu gust de lumina. Ambele probe ale unui vis domesticit, din care nu lipseste nici vederea inlauntru cu ochiul arghezian inchis, nici credinta ca sublimul este bucuria de a sti ca nu ne nastem si nu existam inspre nimic. Sentimentul subtil regizat al disperarii face din aceasta poezie punct de intalnire intre un calvar de flacari vii si o blanda teologie a minunilor ce nu se vad. Exaltare la gandul miezului de foc al lutului din noi. Aur
Cărți,multe cărți.
