Obsedat de tratate perfecte de geometrie, disperat pina la a visa o pedagogie terapeutica dupa modelul Pedagogului de la Solferino, Vasile Gogea isi slefuieste poemele pina la vecinatatea cu aforismul, calculind cu grija tensiunile, si ne dovedeste ca fantasma armoniei bintuind o lume in declin poate fi fertila?. (Ion Muresan, in ?Domnul Gogea, poetul?, Ziarul de Cluj, 6 iulie 1999) * * * La antipodul spectaculosului poeziei ?sociale?, intemeiate pe o hiperbola a eului agitat si compact proclamativ, Vasile Gogea cultiva o discretie fin persiflatoare, bizuita pe o comprimare launtrica, adica pe o liota a eului moral. Laconismul ii traduce indurerata modestie. Restringerea, economia sunt imperativele scriiturii d-sale. Idealul poetului il constituie experimentarea limitei: ?Sa locuiesti la limita fiintei/ sa nu ai lemne, piine, tuica/ nici carti pe rafturi/ doar un pat/ facut din ginduri/ si dintr-o lista de prieteni/ ce prea departe/ parca zac?. Umbra tinde a se substitui
Cărți,multe cărți.
