Poezia Sub patrafir este, și credem că nu ne înșelăm, una din cele mai profunde și mai tulburătoare balade tragice din literatura noastră, cu grave reverberații mioritice, cu aceeași poziționare calmă în fața morții: Dar cum e scris!… Că sunt dator / Și eu c-o moarte. Precum părintele lui Creangă (alt mioritic lipsit de crispare!) cel care respingea formele excesiv demonstrative ale credinței și susținea că „biserica-i în inima omului”, și țăranul lui Coșbuc e pătruns și întărit de prezența divină: Păgân sunt parcă, nu creștin!/ Bisericos n-am fost părinte,/ Dar rar, când mi-am adus aminte,/ M-am dus și eu să mă închin./ Eu am pe Dumnezeu în mine:/ Mereu îl simt, și-l văd mereu –/ Gândesc așa! Mai știu și eu!/ Dar, taică, las’că Dumnezeu/ Va ști mai bine. Doru SCĂRLĂTESCU
Cărți,multe cărți.
