După o provocatoare teză de doctorat despre „Neliniştea în literatura modernă”, Raluca FARAON îmi face surpriza acestui consistent volum de versuri nu mai puţin neliniştite.Avem de-a face, prin urmare, cu o interferenţă tematică şi, mai mult, cu o concreştere organică a două moduri de a exprima acest sentiment fondator. Dacă, într-o parte a lor, poemele transcriu o senzaţie de apăsare, singurătate şi captivitate („era strâmt de frig”), într-o altă parte, ne înfăţişează o lume de coşmar şi apocalipsă, o lume amnezică, robotizată, în care oamenii păşesc „pe covoare de spaimă”, sunt atacaţi de „fluturi mari, cu gheare, cu ochii bulbucaţi, fără expresie” şi terorizaţi de „ochii vigilenţi ai zădărniciei”. Singura şansă, singura speranţă de a scăpa din această atmosferă irespirabilă este regăsirea emoţiei: „într-un morman de cutii goale/ de peturi şi ziare umede/ te-am găsit emoţie/ erai zgribulită cu ochii mari/ ca Gelsomina lui Fellini…” În acest poem şi alte câteva – memorabile („nu sunt poetă”, „respiro”, „migraţia fricii”) – constă pledoaria convingătoare a Ralucăi Faraon.Un debut atipic, retro, în linie modernistă, un debut remarcabil.Mircea MARTIN
Cărți,multe cărți.
