„Cartea lui Alex Andronic este o carte‑manifest. O carte carte care subliniază cu roşu nevoia sa de a demonstra cât este de capabil, de diferit, de puternic sau de ieşit din comun. O carte care are la bază neîncrederea în pro‑ pria persoană, dar care palpează profesionist echilibrul ce vine odată cu acceptarea de sine şi ieşirea din zona de demonstrativitate. Atunci când nu putem obţine acest echilibru, încercăm să performăm, să ne impunem sau să ne angajăm în comportamente cu risc. Concluzia însă e că aceste practici ascund răni profunde, pe care nu oricine doreşte sau este capabil să le confrunte. Alex Andronic a luptat cu demoni reali, găsind calea cea mai potrivită, prin scrierea acestei dense epistole către sine, spre deta‑ şarea de strâmtoarea sufletească în care ajunsese, spre distingerea nevoilor sale autentice, spre alegeri lipsite de orice constrângere. În consecinţă, nimic din tumultul trăirilor lui Alex Andronic, expuse frust şi fără vreo pavăză, nu constituie doar o expunere nejustificată.” (Eugenia Crainic , scriitoare) „Aceasta nu este o carte. E un cîntec. Notele lui sînt cuvintele, iar intervalele sînt întrecuvintele. Alex Andronic se-aruncă din galopul inimii în leagănul rămas singur în grădină, în plină furtună, se izbește cu el de ploaie și de grindină, stă-n biciul vîntoasei și-n șuierul ei cel mare, primește noaptea, cheamă dimineața, rîde apoi tot soarele și sărută lemnul zvîntat. Și funia. O caută pe toată, pe toată o găsește. De ea s-anină viața, ca să țină bine. Și-n toată clipa asta mare, Alex cîntă din sufletul străvechi al lumii, cel pentru care n-avem izvoare, ne-avem pe noi, numai pe noi, în ieriul și-n aziul nostru, rugînd mîinele să fie bun. Să ne fie nouă mîine, iară noi mîinelui să-i fim.” (Ana Barton, scriitoare) „Cartea Întoarce-mă la mine poate fi privită ca un bildungsroman. Trăirile autorului sînt redate sub forma unor confesiuni cu valoare de introspecție, care sondează cele mai tenebroase unghere ale sufletului. În funcție de fluxul memoriei afective și de incursiunile în trecut, cititorul e prins într-un carusel al emoțiilor pozitive și negative ale personajului principal. Drumul (re)găsirii este de fapt o auto combustie, o ardere totală, din care eroul iese renăscut și reîntregit. În compoziția romanului, vivisecția experiențelor traumatice și asumarea vulnerabilității sunt completate de pasaje lirice, dar și de savuroase scene de umor de situație. Romanul pune în lumină importanța relațiilor de atașament, nevoia de iubire, înțelegere și empatie – condiții esențiale ale umanismului.” (Candice Dragotă, psiholog)
Cărți,multe cărți.
