Mă bântuie acest oraș care m-a transformat în altă persoană. Și este limpede că nu voi putea scăpa niciodată de Triple Falls și nici nu voi supraviețui cât voi rămâne aici. Încă le simt prezența iubiților mei de-o vară. Deși, când am simțit pericolul, am cedat. Nu am ascultat nici un avertisment. Mi-am lăsat boala – iubirea mea – să mă domine și să mă ruineze. Mi-am jucat rolul cu ochii larg deschiși, ispitind soarta până când m-a eliberat. Nu exista nici o scăpare. Toți suntem de vină pentru ce s-a întâmplat. Fiecare își ispășește propria sentință. Am fost nepăsători și nesăbuiți, crezând că tinerețea ne făcea indestructibili, absolvindu-ne de păcate, iar asta ne-a costat pe toți. Nu mai vreau să ascund faptul că am lăsat cea mai mare parte din mine între aceste dealuri și văi, între marea de copaci care îmi știu secretele. Acesta este motivul pentru care m-am întors. Să fac pace cu soarta mea. Și dacă nu voi reuși să mă vindec în timpul petrecut aici, voi rămâne bolnavă. Acesta va fi blestemul meu. Trebuie să mărturisesc că mi-am irosit șansele de a face asta din cauza felului meu de a fi și a modului în care m-au schimbat bărbații din viața mea. Acum vreau doar să fac pace cu mine însămi, indiferent de finalul poveștii mele. Pentru că nu mai pot trăi o minciună.
Cărți,multe cărți.
