?Veronica Teodorescu lasa impresia unei Emily Dickinson, peste timp si spatiu, o vietuitoare inchisa in odai baroce, boltite cu ziduri de piatra umeda. O parere de iedera urca pana peste geam si face lumina mai zgarcita, accentuand trairea si obsesiile poetei. Ramane impresia unei insingurari voluntare, fara ostentatie si eroism, din care se naste o epifanie cu un destinatar multiform. Discursul literar nu functioneaza ca un cerc inchis, ci se intrerupe ca o asteptare, strange in imagini obiecte si peisaje eteroclitice ce construiesc frumusetea dezordinii.
Autoarea deseneaza un poem al privirii capabil sa capteze numeroase detalii, folosind un registru stilistic care variaza de la concizia unui haiku pana la indemanarea facatorului de rondeluri.?, Paul Dunareanu
Cărți,multe cărți.
