Felix Constantinescu este un povestitor innascut, avand darul de a crea repede, inca de prima fraza, o atmosfera si reusind sa faca din fiecare personaj o prezenta. Iata cum incepe prima povestire din volum, Canon in D si alb: ?Era o dimineata incendiata de frunzele galbene si rosii ale inceputului de toamna. Astazi artarii si ciresii din curtea cimitirului erau incandescenti, stralucind asemeni [...] vechilor icoane purpurii rusesti.? Ne aflam intr-un cimitir evreiesc din Romania, astfel incat comparatia cu vechile icoane rusesti este socanta. Si totusi tocmai ea este aceea care sugereaza o difuzie universala a dumnezeirii, dincolo de organizarea ? sa-i spunem asa ? administrativ-teritoriala a credintelor. Esenta scrierilor lui Felix Constantinescu, ca si aceea a insemnarilor lui N. Steinhardt, este setea de fericire. Chiar si cand totul pare pierdut, Felix Constantinescu isi pastreaza convingerea ca exista o salvare. Asemenea lui André Frossard, autorul acestei carti, pe care urmeaza s-o cititi, ne asigura: ?Dumnezeu exista, eu L-am intalnit!?
Cărți,multe cărți.
