F.F. Coppola & Mircea Eliade - Tinerete fara tinerete

Dominic trăiește experiența christică, moarte și înviere. Fulgerul simbolizează în textul lui Eliade regenerare, transcenderea timpului. Eroul, însă, este învins de „chemarea începuturilor sale“, ca în basmul Tinerețe fără bătrânețe, căci „esența ființei este dorul originilor“. El se află în situația lui Făt Frumos care, plângând, nevrând să se nască, să iasă în lume, „tăcu și se născu“ abia după ce Împăratul i-a promis „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. I-a oferit posibilitatea, de fapt, găsirii unui sens: întru devenirea. Devenirea întru ființă. Lovit de fulger, personajul principal evoluează în prezentul etern al Învierii și, în același timp, rămâne în istorie. Revenirea finală la timpul și istoria din care s-a „rupt” în momentul accidentului reprezintă întoarcerea acasă, pentru a-și trăi moartea. „Devenirea întru“ a lui Dominic semnifică îmbunătățirea, retușarea unor bucle de destin. Creșterea întru ființă. Este Făt-Frumosul care, după o succesiune de experiențe inițiatice care l-au poziționat „pe cale“ pentru a-și construi, astfel, drumul propriu, se reîntoarce „la matcă“ îmbunătățit, dezvrăjit. Cristina Scarlat Lucrarea Cristinei Scarlat este ghidul ideal pentru interfața dintre Eliade, Coppola și cititorul sau spectatorul acestei povești complexe. Iată o lucrare hrănită de pasiune dedicată, erudiție minuțioasă și judecată echilibrată. Nu mă pot abține să nu arăt punctele esențiale ale acestui scurt, dar dens eseu. Sunt discuții teoretice de semiotica artelor/media și intertextualitate, reconstrucția interacțiunii dintre naratorul Eliade și regizorul Coppola (care vorbește la persoana întâi în cele mai multe situații), analiza amplă (cvasi-exhaustivă) a receptării critice în presa (franceză, italiană, română, americană) și în rândul academicienilor (Ricketts, Kripal, Biles, Garzilli, Călinescu, Simion, Groza, Glodeanu), ca să nu mai spunem de seria de interpretări și explicații vii și convingătoare, frecvente mai ales în partea finală. Nu pot decât să împărtășesc remarca de încheiere (destul de asemănătoare cu propria mea concluzie într-un interviu acordat Studioului „Mama”): „Sensul textului, în final, poate fi recuperat plecând invers, de la transpunerea lui cinematografică.” Prof. dr. Giovanni Casadio Catedra de Istoria Religiilor, Universitatea din Salerno, Italia