Diamantele negre

In Diamantele negre, superbe scene sunt consacrate mi­ra­jului, fantomelor, in pur stil romantic, urmate insa de demas­carea lor in cheie realista. Ma refer la viziunile noc­turne ale contesei Theudelinda, fanatica religioasa, asceta si cu o fobie fata de barbati - ea nu tine in castelul sau de­cat per­so­nal fe­mi­nin, care organizeaza insa petreceri, ade­va­rate orgii la sub­sol, chiar in capela si in cripta, cu bar­ba­tii invitati, vi­ziunile contesei, fantomele sunt deci ima­gini ale oa­me­nilor in carne si oase. Personajele insa, cu toate, cad, decad, zboara in sus, ies din rand, adesea chiar din colectivitati de tarani sau de mun­­citori, ca si grupari intregi din aceste ultimele categorii. Dar fiecare dupa logica determinarilor si a vointei sale per­so­nale. Aristocratii pot iesi din conditia lor printr-un gest no­bil dezinteresat, prin schimbare la fata, ca printul Bon­da­vary de la Viena sau ca fiica lui, de o rara frumusete, care rateaza tragic un alt posibil destin fericit - din orgoliu, din do­rinta de a impune dragostea. Usuraticul ei sot este elimi­nat moral in duel, cu armele aristocratice, de un ofiter de rand. Figura complexa a Abatelui Samuel, carierist si mafiot sub masca de patriot, cleric si om de lume, aproape savant, si pe fata, liberal, intreprinde ?privatizarea? pamanturilor Bi­sericii Ca­to­lice maghiare in folosul Statului Vatican, amen­intat pe atunci de revolutia lui Garibaldi.