Pentru cititorii avizati de poezie, ca si pentru poetii capabili sa-si depaseasca invidiile si idiosincraziile. Cristian Simionescu a fost si este un nume care conteaza, o referinta constanta, o prezenta. Nu intamplator, volumele sale s-au bucurat in genere de atentia criticilor, au fost tratate cu seriozitate si respect. In mai mare masura decat alte demersuri poetice, oferta sa pare anume conceputa spre a fi interpretata; ea provoaca, invita si obliga la un efort hermeneutic. Si nu doar poemele de ample dimensiuni precum Maratonul, dar foarte multe dintre celelalte.
Aproape fiecare text al lui are o structura multiplana si dramaturgica. Niciunde nu se rosteste si nu se aude o singura voce. Ceea ce poetul vrea sa ne spuna cere o simultaneitate, o suprapunere de voci si de registre. E un mod curios si spectaculos de a infrunta ? in poezie ? limitele insesi ale literaturii ca arta a succesiunii!
Marile poeme ale lui Cristian Simionescu se cer citite ca niste romane miniaturale cu planuri paralele, caracterizate printr-un plurilingvism ad-hoc, sau ca niste piese de teatru cu conflictul resorbit si atenuat in discurs liric; sau ca niste opere reduse la ariile principale. (...)
Cristian Simionescu apeleaza la o morala a deriziunii si a autoderiziunii ca la o pavaza sub protectia careia isi arunca sondele inchipuirii in bolgiile Infernului sau in adancul oceanului primordial, isi ingaduie fulguratii absolutizante, care tasnesc, insa, intotdeauna din materialitate, din visceralitate, din cotidianul mizerabil si irezistibil.
Cărți,multe cărți.
