Rareori o poezie scrisa cu mai multa inteligenta decat poezia Anei Blandiana. Totul este gandit in cuprinsul ei, nimic nu este intamplator, nimic nu este nemeritat. Metaforele - deloc numeroase, de altfel - nu sunt, de obicei, scaparatoare, ci elaborate, spontaneitatea autoarei este - deja si mereu - locuita de gand. E cat se poate de semnificativ faptul ca, asa cum declara ea insasi, resimte "ca pe o mare nedreptate lipsa de dependenta intre inteligenta si arta". Frustrarea ii este atenuata de "darurile" pe care i se intampla, totusi, sa le primeasca in clipele cand scrie lucruri la care "nici nu s-a gandit", pe care "altcineva" le scrie prin intermediul ei. Aici poetica explicita pare sa contrazica poezia, dar Ana Blandiana incearca sa o legitimeze pe cea dintai printr-o comparatie echivalenta cu un poem: "Ar trebui sa fiu jignita de aceasta dependenta totala de forte pe care nu le pot influenta, dar ma simt fericita si mandra ca o doamna de la curte careia regele i-a daruit un copil."
Spre deosebire de alti autori mai varstnici sau mai tineri, Ana Blandiana nu este numai detinatoarea unei inteligente intuitiv-sintetice, asa cum sta bine unui poet, ci si a uneia abstract-analitice, indiferenta poetului, dar indispensabila intelectualului adevarat. Este ceea ce ii permite sa conceapa eseuri de interpretare literara, artistica si culturala remarcabile, si sa se refere la istoria contemporana cu propriile-i idei si opinii, nu numai cu sentimente "croite din panza fina si zadarnica a literaturii".
Cărți,multe cărți.
