?In ultimele pagini din Timpul regasit (publicat in 1927), Proust afirma ca si-a petrecut intreaga viata scriind «aceasta carte esentiala, singura carte adevarata». Asadar, scrierea a ceea ce citim sub titlul In cautarea timpului pierdut nu insemna, pentru el, decat lectura acestei «carti launtrice» - expresia cea mai rafinata a mitului estetizant al vietii intelese ca proiect de conversie ontologica si traite ca opera de arta. Acest mit organizeaza intr-un chiasm paradoxal si tragic raporturile normale dintre viata si opera, dintre scriere si lectura: existenta, «conceptie» si «gestatie cerebrala», lenta si obscura (conform unui model alchimic conservat ca reziduu gnostic în inconstientul lui Proust), devine «scriere» interna, pe care «opera» o ajuta sa se nasca si sa se desfasoare in deplina evidenta a limbajului prin virtutile unei «lecturi» maieutice.? - Cornel Mihai Ionescu
Cărți,multe cărți.
