Teatru II

„M-am întâlnit cu Eugène Ionesco după șaizeci de ani de profesie în teatru. Pentru mine, vârsta de optzeci de ani a fost vârsta potrivită pentru a-l înțelege pe acest imens dramaturg și om.” MARIANA MIHUȚ   „Îmi era frică de teatrul absurdului, de această creație specială a lui Eugène Ionesco, pentru că nu înțelegeam care putea fi absurditatea unui text, și, dacă exista această absurditate, de ce s-o jucăm? Când am fost distribuit în Regele moare, am fost surprins de umanitatea textului, care m-a copleșit și care m-a făcut să-mi dau seama de profunzimea lui Ionesco. Eram deja la o vârstă la care moartea nu mă mai speria și munca la acest rol m-a făcut să înțeleg cât de prezentă este ea în viața mea. Bérenger mi-a devenit prieten apropiat și l-am însoțit cu multă înțelegere pe drumul lui spre moarte.” VICTOR REBENGIUC   „Am petrecut douăzeci de ani în universul lui Eugène Ionesco jucând Scaunele… Întâi în limba română și de doi ani și în limba franceză. Ce univers genial! N-am înțeles niciodată de ce opera lui Ionesco este considerată ca făcând parte din genul absurdului… Este universul unui geniu, în toată splendoarea umanității, a inteligenței, a umorului și a tragismului său. Ești binecuvântat dacă ai acces la această Lume! Domnule Eugène Ionesco, chapeau bas!” OANA PELLEA   „În facultate, mi-am luat libertatea să judec eu, cu mintea mea, din perspectiva mea și să exprim sincer ceea ce îmi transmitea mie teatrul lui Eugène Ionesco. Am îndrăznit să mă apropii de personaje, de universul lui Ionesco, dincolo de tot ceea ce ni se preda la școală. Habar n-am dacă ziceam bine sau nu… Eram liberă. Cu desăvârșire liberă să-l „gândesc“ pe Ionesco așa, cu mintea mea de studentă la actorie. Și m-am simțit grozav de bine.” MAIA MORGENSTERN   „Lumea e o iluzie. E ireală, dar fondată pe o realitate superioară, pe care căutăm să o înțelegem. Sau poate e un fel de farsă teribilă pe care Cel de Sus i-a jucat-o omului. Există doar un recurs: să intrăm în jocul Domnului și să râdem de această glumă tragică!“ Această confesiune a autorului definește toată opera lui. În întâlnirile pe care le-am avut cu el, am simțit că întrebarea despre sensul adevărat al vieții e mai adâncă decât teoria teatrului absurdului.” ANDREI ȘERBAN