Volumul reunește șase proze scrise de Dazai din perspectivă feminină, în perioada 1937-1947, și publicate în diferite reviste. În Soția lui Villon, doamna Ōtani este căsătorită cu un scriitor alcoolic, genial, dar autodistructiv, care își petrece mai tot timpul într-o tavernă, unde bea, acumulează datorii imense și se înconjoară cu diferite femei. Ca să evite un scandal și să înapoieze banii patronului, Sacchan începe să lucreze ca ospătăriță la tavernă, unde frumusețea și căldura ei atrag în permanență noi clienți. „Nu știam încotro să mă îndrept, dar picioarele m-au purtat către gară, de unde am cumpărat o acadea de la o tarabă și i-am dat-o băiețelului. Nu știu ce mi-a venit să iau un bilet până la Kichijōji și am urcat în tren. Ținându-mă de breteaua legată de bară, am întors privirea într-o doară și am văzut un afiș atârnând de tavanul vagonului, pe care era scris numele soțului meu. Era o reclamă pentru revista în care publicase un articol lung, intitulat François Villon. Uitându-mă la titlu și la numele soțului meu, am simțit, nu știu de ce, cum îmi țâșnesc lacrimi dureroase. Privirea mi s-a încețoșat și nu am mai văzut afișul.”
Cărți,multe cărți.
