Suferintele tanarului Werther

Suferintele tanarului Werther este un roman epistolar si, totodata, o capodopera a acestei specii foarte la moda in secolul al XVIII-lea. Astfel, perspectiva asupra intamplarilor se contureaza exclusiv prin corespondenta dintre Werther si Wilhelm. Werther pleaca intr-o calatorie, prilej cu care ii povesteste prietenului sau - in scrisori vii si detaliate ca un jurnal - intamplarile sale. In cele sapte luni de schimb epistolar, din mai pana in decembrie 1771, urmarim de foarte aproape, din intimitatea cuvintelor personajului insusi, transformarea extrema a sensibilitatii acestuia. Cauza este, fireste, iubirea pentru tanara Lotte. Sentimentele care ii covarsesc puterea de a mai trai si piedica pe care o afla in logodnicul de neinlaturat al Lottei il conduc pe Werther la strania dorinta de a-si curma viata. Sinuciderea se produce pe fundalul versurilor lui Ossian. "Cea mai importanta si influenta descoperire a lui Goethe a fost cea a sentimentului ca obiect si ca principiu al literaturii. Suferintele tanarului Werther, rezultat al acestei descoperiri, a devenit de aceea cu mult mai mult decat un succes literar. In romanul tanarului de douazeci si cinci de ani, rapsodic ca tonalitate, neconditionat in rebeliunea sa impotriva barierelor sentimentale si sociale s-a recunoscut jumatate din populatia Europei." - Jochen Hieber Fragment din volumul "Suferintele tanarului Werther" de J.W. Goethe: „10 august As putea sa duc viata cea mai buna si cea mai fericita daca n-as fi un nebun. Nu se strang atat de usor laolalta pentru desfatarea unui suflet omenesc imprejurari atat de frumoase ca acelea in jurul carora ma aflu acum. Cat de adevarat e ca inima noastra isi plasmuieste singura fericirea! Sa faci parte din aceasta familie placuta, sa fii iubit de batran ca un fiu, de copii ca un tata, si de Lotte!... si apoi Albert, are e un om de treaba, care nu-mi strica fericirea prin nici o necuviinta, care ma intampina cu o sincera prietenie, pentru care, dupa Lotte, eu sunt tot ce are mai drag pe lume!... Wilhelm, e o placere sa ne auzi cand ne plimbam si vorbim impreuna despre Lotte: nimic pe lume nu poate fi mai ridicol decat aceasta situatie, si totusi de multe ori imi dau lacrimile. Imi povesteste despre mama fetei, o femeie cumsecade: a lasat Lottei in grija, cu limba de moarte, casa si copiii, iar pe Lotte i-a incredintat-o lui; imi istoriseste cum, cu vremea, Lotte a fost patrunsa de un spirit cu totul nou; cum, ingrijind de gospodarie, a devenit o adevarata mama, cum nici o clipa din viata ei n-a trecut fara dragoste activa si fara munca; si totusi nu si-a pierdut niciodata veselia si vioiciunea. In vremea asta eu merg alaturi de el si, in drum, culeg flori, le strang cu grija intr-un buchet si... le arunc in raul care curge pe langa noi, uitandu-ma cum se duc incet la vale. Nu stiu daca ti-am scris ca Albert va ramane aici si va primi o slujba bine platita la curte, unde e foarte pretuit. In ce priveste ordinea si harnicia in treburi, putini am vazut care semene. 12 august Hotarat, Albert e cel mai bun om din lume. Ieri am avut cu el o scena minunata. M-am dus la dansul ca sa-mi iau ramas bun. Aveam pofta sa plec calare in munti, de unde iti scriu acuma. Tot plimbandu-ma prin odaie, dau cu ochii de pistoalele lui. „Imprumuta-mi, i-am spus, pistoalele, ca sa le am pe drum.” „Da. Ia-le, mi-a raspuns el, daca vrei sa-ti dai osteneala sa le incarci; la mine stau numai pro forma.” Am luat unul in mana, si el a urmat: „De-atunci de cand prevederea mea mi-a jucat o festa neplacuta, nu vreau sa mai am de-a face cu asa ceva.” Am fost curios sa aflu ce s-a petrecut.”