Berlin vol.4: Lupii din Brandenburg

Decembrie 1978: un grup de siluete misterioase, invesmantate in salopete albe, au rapit-o pe Nina. Porniti in cautarea ei, Jakob, Christa si prietenii lor trebuie sa treaca dincolo de granitele Berlinului si sa se aventureze in padurile inghetate din Brandenburg. Al patrulea volum din seria Berlin, Lupii din Brandenburg, se anunta in acelasi timp infiorator si datator de speranta... Urletele veneau din toate partile, si, de fiecare data cand schimbau directia, incercand sa se indeparteze, se auzeau din ce in ce mai tare, acolo unde o clipa mai devreme, erau doar intunericul si rasuflarea padurii. Parea ca lupii se jucau cu ei, ca ii urmareau, dar ca nu aveau cu adevarat intentia sa ii atace. Poate ca asteptau momentul potrivit sa se dezlantuie. Fragment din volum: "Bernd nu suferea de ameteli, nu avusese niciodata probleme legate de inaltime. Dusmanii lui erau podurile. Ura gandul ca avea o singura cale pe care sa inainteze si ca il desparteau de gol doar cativa centimetri. Cand i se intampla sa treaca pe un pod isi baga in cap ca in cursul traversarii se va intampla ceva cumplit, ca totul se va prabusi si ca un hau il va inghiti la jumatatea drumului. Daca privea inainte gandindu-se la ce era dedesubt, i se taia respiratia, iar daca privea jos, il cuprindea instinctul irational de a sari peste parapet. Singura solutie era sa inainteze cu ochii inchisi. Sau sa se gandeasca la altceva. Dar nu reusea mereu. Pe vremea cand inca traia in Bavaria, teama de poduri starnise certuri mari cu tatal lui. De fiecare data cand se intampla sa trebuiasca sa-ll insoteasca in oras, il implora sa prelungeasca drumul pentru a evita un anumit viaduct, dar el de obicei nu doar ca nu facea acel ocol, ci odata ajunsi pe pod il strabatea cat mai incet posibil, razand de fiul sau ghemuit pe scaunul de-alaturi. Dar cea mai mare tragedie avusese loc la Berlin, in timpul primei luni de scoala, in septembrie 1974. Profesorul de educatie fizica dusese clasa intr-un parc din Schneberg si intreaga dimineata fu dedicata unor exercitii in aer liber. Bernd inca nu-si facuse prieteni si dorea sa se foloseasca de ocazie pentru a castiga respectul colegilor. Era sigur ca el, venind de la tara, era mai obisnuit decat ei sa faca activitati in mijlocul naturii. Prima fu proba de orientare in padure, in cadrul careia copiii trebuiau sa parcurga un traseu stabilit dinainte folosindu-se doar de harta si busola. Bernd incepuse cu dreptul. Chiar daca nu stralucise in timpul cursei, se simtea in largul sau printre copaci si tufisuri si iesise printre primii. Apoi fusese cea de-a doua proba, un fel de cursa pentru supravietuire, in care baietii si fetele trebuiau sa se tarasca, sa sara, sa se rostogoleasca si sa se catere, iar steaua lui norocoasa incepu sa paleasca. Dar adevaratele probleme venisera odata cu podul tibetan. Asteptand sa-i vina randul, incerca sa disimuleze faptul ca se strecura tot mai in spate, intrebandu-se ce rost avea sa mearga pe o franghie si sperand ca intre timp unul dintre ceilalti sa preintampine criza lui aproape sigura de panica. Dar in zadar, dimpotriva, se parea ca pentru colegii lui acela era cel mai distractiv exercitiu dintre toate; inclusiv fetele pareau a fi foarte in largul lor. Una dintre ele se oprise chiar la mijloc, miscand cele doua franghii laterale astfel incat ele sa se unduiasca asemenea haturilor unui cal si podul sa se miste in galop: acest spectacol facu sa i se intoarca stomacul cu micul dejun pe dos lui Bernd. "