Țin doar să menționez cîteva influențe, vag reprezentate în conștiința autorului, capabile să ducă la mai buna eludare a punctelor de confuzie. Nobilii moraliști francezi, de la Marchizul de Vauvenargues pînă la Ducele de La Rochefoucauld, dar în primul rînd Vicontele Francois-René de Chateaubriand, care, cu Memoriile de dincolo de mormînt („un templu al morții zidit sub lumina transparentă a amintirilor”), a deschis o pîrtie pe care n-o va mai închide nimeni: literatura confesională plină de amărăciune, pasiune și un romantism deloc diabetic. În timp ce vicontele a lucrat aproximativ 40 de ani la aceste scrieri, eu am reușit să le rasolesc în numai patru luni. O altă referință în neant dragă minții mele este cea constituită de opera timpurie a lui Emil Cioran, moralistul tîrziu, un mare dezamăgit al lumii în care a trăit, un singuratic propus exilului prin rejectarea de sine și un cavaler fără titlu de noblețe, aventurier într-o limbă necunoscută în căutarea pietrei pe care a găsit-o. La mică distanță în panoplia înrîuririlor îl vom găsi înălțat pe Edward Dahlberg, prea puțin cunoscut filozof american, cinic precum Cioran și însuflețit precum Chateaubriand. Din lectura acestor pagini veți desprinde părerea că sunt scrise sub zodia amărăciunii, a disprețului, a dezamăgirii, a pierderii și inutilității. Nu țin să vă contrazic. Fiecare va lua ce crede demn de luat, în cazul fericit că va lua ceva. Liviu Cangeopol
Cărți,multe cărți.
