Scrisul lui Dominic Brezianu tulbură, incită, contrariază, farmecă. Avem de-a face mai degrabă cu un pseudojurnal conceput cu o aparte, extrem de delicată și melancolică privire asupra Lumii ce se stinge, asupra civilizației umane care decade.Aș zice că scriitorul atent și responsabil în a observa cu sinceritate lumea așa cum este ea astăzi face, poate, un ultim gest în a atrage atenția asupra pericolelor care ne duc spre macularea visului omenirii. În spațiul poveștii pe care Dominic Brezianu ne-o spune evoluează o lume fără iubire. Pe sub lirismul autorului și scrisul său rafinat trece fără oprire subtilul râu al ironiei. Parcă pentru a acoperi lacrimile ce sunt gata să cadă. Jurnalul pe sărite trebuie citit cu mare atenție pentru a fi descifrat. El nu se dezvăluie de la prima lectură. Este o lume fizică a bărbaților, descrisă aproape schematic. Expusă doar mecanic, în contradicție cu adâncile cugetări despre viață și stingere.
Cărți,multe cărți.
