“Cititorule, nu te lăsa pradă tentației de a recunoaște personajele din carte după numele lor, sau după felul cum defilează prin pagini, chiar dacă unele par a fi existat aievea.” Adrian Parvu Fomista, nevasta lui Mafoame, a avut doi copii din singura ei căsătorie: o fată și-un băiat. Le-a dat aceleași nume, Ionica și Ionel, să poată face, cu tot familionul, o singură onomastică, pe 7 ianuarie, când e sărbătorit Înainte-Mergătorul lui Dumnezeu. Ionica s-a măritat cu un subofițer de la unitatea de pompieri, băiat bun, cu fruntea-ngustă și toată fața plină de acnee juvenilă, purulentă. Când a luat foc Moara Doamnei, a dat și ea fuga, cu alții gură-cască, să constate urgia și paguba. Pompierul Ionicăi a intrat primul, prin fum și flacără, cu târnăcopul deasupra capului. N-a mai ieșit. A dat buzna și ea, cică să-l salveze. N-a mai ieșit. Au ars amândoi pe degeaba: oricum, moara era o ruină, lumea sărăcise, nu mai măcina nimeni nimic. Ionel a găsit o fată de la țară, de prin Pietrele, a dus-o la cununie, la primar și la popă. Sâmbătă seara au făcut nuntă mare, cu lăutari tocmiți pe mâncare și băutură. Cam după miezul nopții, ginerele a dispărut. Plânsete, țipete, nedumerire, înjurături, amenințări. L-au găsit a doua zi în pod, atârnat de-o grindă, cu limba scoasă și pantalonii plini de scârnă. Secretă și vinovată, singura lui iubire rămăsese surioara Ionica.
Cărți,multe cărți.
