Necazurile parintelui Ghedeon

"Se intelege ca, daca ar fi ramas calugar, Damian Stanoiu n-ar fi putut scrie si publica aceste carti. Autoritatea ecleziastica a reactionat cu strasnicie cand a vazut ca cinstitul ieromonah nu conteneste cu dezvaluirea unor fapte peste care ea tinea mortis sa se intinda valul, fie acela oricat de straveziu, al tacerii. In 1932, prodigiosul autor e chemat sa dea socoteala soborului pentru libertatea cu care isi ingaduise sa divulge anumite taine (mai mult sau mai putin) ale existentei din umbra altarelor. Un soi de reportaj, publicat de Damian Stanoiu in Adevarul literar si artistic (nr. 588 din 13 martie 1932), imagineaza cu anticipatie judecata soborului intrunit la Caldarusani. Scris cu verva scanteietoare, reportajul (mai degraba o sceneta) e o adevarata creatie literara, pigmentata de duh satiric, dar picurata discret si cu amaraciunea preotului caruia i se ridica darul. Dupa ce denunta preacuvioaselor fete de arhimandriti si protosingheli, pasajele mai deocheate din Calugari si ispite, Necazurile parintelui Ghedeon, Duhovnicul maicilor si Fete si vaduve, exarhul manastirilor, investit cu puteri de judecator, "mandru ca a fost in stare sa domine si sa convinga un sobor de treizeci de cuviosi care n-au auzit in viata lor de literati si de literatura... pofteste pe calugari sa iscaleasca". Si ei iscalesc - unii de frica sa nu ramana fara lemne in mijlocul iernii, altii pentru ca asa e porunca... Numai unul dintre membrii soborului se incumeta sa observe: "- Preacuviosi parinti, din cate s-au vorbit aici, eu am inteles un lucru: ca atata timp cat parintele Damian s-a legat de calugari simpli, de stareti, de arhimandriti, de calugarite, de fete si vaduve, nu l-a durut nici capul; indata insa ce-a indraznit sa scrie doua randuri contra episcopilor, s-a descoperit ca e asa si pe dincolo si s-a abatut urgia canoanelor asupra lui. Nu-i asa, preacuviosi parinti? Tacere. Cei trei arhimandriti isi zambesc semnificativ si se pregatesc si treaca la prastina fiarta." "- Dumitru Micu