Ghiceste-mi in cafea

POPA Victor Ion, se naste la 29 iulie 1895, Biriad - moare in 30 martie 1945, Bucuresti. Scoala primara in satul Calmatui, apoi liceul, la Iasi (1906-l911). Din 1914 e student al Facultatii de Drept a Univ. din Iasi, urmind in paralel si Conservatorul de Muzica si Arta Dramatica si, pentru scurta vreme, Scoala de Belle Arte. Prima incercare dramatica, in 1907, cu o "tragedie cumplita, strict actuala". Debut in 1912 cu poezia Liniste, semnata cu pseudonimul G.A. Hamza. Tot acum debuteaza ca desenator (in revista ieseana Versuri si proza) si ca actor-elev. in timpul razboiului, participa la luptele de la Marasti si Oituz. intre 1920 si 1924, redactor la Revista copiilor si a tinerimii din Bucuresti. In portretul pe care E. Lovinescu i-l face lui Victor Ion Popa in Memorii, cu adevarat izbitor este calificativul de "om al Renasterii". Daca nu a fost cu adevarat un uomo universale, autorul Ciutei a fost, in schimb, un talent plurivalent, fortat sa se manifeste in cele mai variate domenii. Desenul, muzica, regia, arta teatrului in general, Victor Ion Popa si le insusise temeinic, avind in acest sens chiar studii de specialitate. In schimb, meseriile auxiliare, exercitate intr-o perioada dificila, de tribulatii, au fost rodul unor aptitudini si al unui entuziasm rarintilnite. Din aceasta admiratie mistuitoare pentru arta s-a nascut o productie literara bogata, variata, cu suisuri si coborisuri, caci Victor Ion Popa a fost prea daruit creatiei, ca sa-si supravegheze cu spirit critic prolificitatea. Zona in care autorul s-a dovedit cu adevarat personal nu este, cum s-a spus de obicei, teatrul, cam schematic si cu o rezolvare unilaterala a conflictului, ci proza care, prin inscenari subtile, deconspira o adevarata mitologie a prejudecatilor, mai degraba, e drept, cu mijloacele farsei dramatice decit cu cele ale prozei moraliste. Paradoxal este, asadar, ca, desi Victor Ion Popa s-a dovedit mai versat in piesele de teatru, scrise ireprosabil din punctul de vedere al replicii, nu dramaturgia a profitat in substanta de pe urma acestei virtuozitati, ci proza, care a asimilat epic dialogul, replica naiva si insinuanta, cu ajutorul carora lasura expozitiva, aparent facila, se transforma de fiecare data intr-un conflict subteran de rezonanta estetica. Este de-a dreptul izbitor cum povestirile, indeobste ignorate, din volumele Povestiri cu prunci si cu mosnegi (1936), Ghiceste-mi in cafea (1938) si Bataia (1942), pornind de la pretexte aproape samanatoriste, ajung, in cele din urma, sa gestioneze un conflict intre real si imaginatie.