Dar doamna – aţi ghicit-o: Scripcă – era grăbită. Sărută cu vârful nasului o icoană, la întâmplare, apoi imediat mâna plină a preotului din strană. Sfinţia-Sa o privi galeş – jumătate ironic, jumătate compătimitor – şi-i luă vorba înainte. — Iar aţi pierdut!... — Iar, părinte. Dar Maica Domnului e bună... Şi Sfinţia-ta ştii s-o îndupleci. Părintele Grigorie îşi opri un zâmbet înainte de-a ajunge pe buze, dar ironia din ochii-i verzi-albaştri e o meteahnă din născare. Lăsă Heruviculşi apucă Molitfelnicul. E în Bucureşti o biserică foarte cunoscută, la care aleargă, între altă lume necăjită, şi foarte multe femei de trotuar. De toate neamurile şi de toate confesiunile. Şi îşi arătă pretenţiile – plătesc doar! – pe bileţele concepute în felul acesta: „Maria – sau Estera – Ilona – Nadia – Sily – Mimy etc. – roagă pe Maica Domnului şi pe Sfânta Vineri să se întoarcă cu milă şi cu îmblânzire asupra ei şi să-i trimită muşterii la prăvălie...” Preoţii din Sinaia sunt solicitaţi să se roage pentru logodne, căsătorii, împăcări, judecăţi, dar mai ales pentru „noroc şi câştig”. Pe spinarea stăpânilor de la cazino, desigur...
Cărți,multe cărți.
