Aparuta în urma unui numar semnificativ de studii cu privire la opera și destinul literar al lui Mihail Sebastian – studii care, mai cu seama cele de dupa 1989, oscilează între gesturi de adulație și deplângeri febrile –, lucrarea lui Tiberius Vasiniuc confirmă un critic cu vocația echilibrului, retras de pe meterezele subiectivității și consacrat analizei pur obiective. Reușita constă, până la urmă, într-o interpretare fenomenologică a unui „caz“ care a suscitat numeroase polemici. Arheologia textului și întoarcerea la ceea ce cuvântul marturisește în sine reprezintă calea adoptată de Tiberius Vasiniuc, cu dorința de a credita sensul dominant al unei opere și al unei existențe în miezul căreia s-a căutat prea des actul marginal, contingent. Având ca reper această grilă de interpretare, autorul constată că Sebastian nu a încercat să dea verdicte cu privire la viața teatrală și culturală a anilor interbelici, ci să exerseze un soi de cunoaștere care are numeroase puncte comune cu auto-cunoașterea. (Sorin Crișan)
Cărți,multe cărți.
