Coridorul ingust

Astăzi trăim vremuri caracterizate de o destabilizare dureroasă. Avem nevoie de libertate mai mult decât am avut vreodată, dar coridorul spre aceasta devine mai îngust și mai primejdios. Pericolul de la orizont nu este „doar” pierderea libertății noastre politice, indiferent de cât de sumbru este, ci și dezintegrarea prosperității și a siguranței care depinde atât de mult de libertate. Opusul coridorului către libertate este drumul înspre ruinare. De la autorii bestsellerului internațional De ce eșuează națiunile, avem o nouă perspectivă teoretică menită să ne lămurească de ce libertatea înflorește în unele state, dar se prăbușește sub autoritarism sau anarhie în altele și cum poate să prospere în continuare în pofida noilor provocări. Cu greu am putea spune că libertatea ține de ordinea „naturală” a lucrurilor. În aproape orice loc de pe Pământ și în mai toate timpurile, cel puternic l-a dominat pe cel slab, iar libertatea omului a fost înăbușită prin forță sau de obiceiuri și norme. Fie statele au fost prea slabe pentru a-și proteja cetățenii de aceste amenințări, fie au fost prea puternice pentru ca populația să se apere ea însăși de despotism. Libertatea apare numai atunci când între stat și societate se ajunge la un echilibru delicat și precar. Există un mit occidental potrivit căruia libertatea politică este o construcție trainică, o stare stabilă, la care se ajunge printr-un proces de „iluminare”. Această perspectivă statică, susțin autorii, este o fantezie; coridorul spre libertate este mai degrabă îngust și rămâne deschis numai printr-o confruntare majoră și necontenită între stat și societate. Puterea instituțiilor de stat și elitele care le controlează nu au rămas niciodată necontestate într-o societate liberă. De fapt, capacitatea de a le contesta este definiția libertății. Instituțiile statului trebuie să evolueze încontinuu deoarece natura conflictelor și nevoile societății se schimbă, astfel că abilitatea societății de a trage la răspundere statul și pe conducătorii săi trebuie să se intensifice în tandem cu capacitățile statului. Această luptă dintre stat și societate devine auto-stimulativă, determinându-le pe amândouă să dezvolte o serie mai largă de capacități, doar pentru a continua să înainteze pe coridor.