... Mi-e dor de-ai mei într-un fel pe care cuvintele nu-l pot descrie. Într-un fel surd și mereu prezent. Cartea asta nu e despre mine. Și nu e, în niciun caz, despre sport, așa cum înțelegem noi sportul. Pentru că nu sunt un sportiv, n-am fost niciodată. Nu-mi permit să vorbesc despre sport, eu, un orbecăitor cu pretenții, în fața unor mari sportivi români care chiar au ce spune. Pe de altă parte, ceea ce fac eu nu e neapărat sport, mi-e din ce în ce mai clar că sunt doar un căutător. Nu știu nici eu despre ce e cartea asta. Uneori îmi vine să spun că e o carte de povești. Dar știu sigur despre ce nu e. Nu e despre succes, am spus mereu că succesul meu e suma eșecurilor mele, doar ele m-au ridicat. Nu e despre recorduri, n-am stabilit niciunul. Nu e jurnal de curse sportive, e plină lumea de sportivi adevărați pentru care contează timpii, secundele în minus sau distanțele cucerite. Nu e un manual, nu sunt deloc vreun model, știu că mulți sunt intrigați de maniera în care tratez sportul. Doar că oamenii ăștia nu înțeleg că n-am nicio datorie față de ei, sunt supus doar lamei mele. Însă mi-ar plăcea dacă scriitura asta ar rămâne o declarație de dragoste. Un genunchi pus jos în fața alor mei, pentru tot ce mi-au dat. Un modest omagiu pentru toți salvatorii lumii, indiferent dacă sunt chirurgi, salvamari sau neștiuți. Un dor nesfârșit pentru punțile noastre simple și precare, fără de care n-am fi decât niște orbecăitori inutili. - Paul Dicu
Cărți,multe cărți.
