Un tânăr profesor ceh vine într-un sat din Banat ca să îi învețe pe copiii cehilor de aici să scrie și să citească. Ei îl învață să aprindă focul în sobă cu coceni înmuiați în motorină. Păduri de carpen și gropi carstice, livezi abrupte, dude, strugure răscopt și salcâmi în floare, imensa casă albă cu obloane albastre de pe creasta dealului, ciudatul fel de a trăi și a muri al oamenilor locului, vuietul Dunării în depărtare – și, treptat, amintirile se strecoară în prezent. Revin anii petrecuți în sala de sport a unui gimnaziu din Boemia natală, tinerețea rebelă, perioada studiilor în Bavaria, singurătatea profundă a feluritelor țărmuri și peregrinările prin lume – culori vii, arome pline, chipuri și clipe de apropiere trecătoare. Cartea de debut a lui Matěj Hořava este o meditație autobiografică de o maturitate stilistică surprinzătoare. Textele scurte și dense, la granița dintre poem și proză, sunt scrise într-o limbă distilată, sonoră, exuberant colorată, cu un ritm interior propriu. Mozaicul lor este alcătuit în jurul unor trăiri și întâmplări fulgurante, adânc întipărite în memorie, în așa fel încât cititorului i se descoperă o existență stranie și un adânc al omenescului, cuprinse deopotrivă de lumină și întunecare.
Cărți,multe cărți.
