Alături de DOCUFICTIUNI — I, II, III —și prezentul volum, IV, confirmă teza că hermeneutica este prezentă sub cele trei mari accepțiuni posibile: • Arta de a interpreta textele; • Reflecție metodologică asupra pretenției de adevăr și asupra statutului științific al literaturii/ al științelor umaniste; • Filosofie universală a interpretarii ce urmează gândul, aparent paradoxal, nietzschean: "Nu exista fapte, doar interpretări". Cititorul atent la alchimia scriiturii critice va observa prin fereastra poetico-filosofică a propoziției "totul este interpretare”, trecerea fatală, de la o hermeneutică a Textelor, în care interpretările urmaresc cu precadere, scopuri esențialmente normative, canonice, didactice, la o hermeneutică a existenței. Heideggerian exprimându-ne, hermeneutica are inițial de-a face cu Existenta însăși și apoi cu polivalenta textelor literare, sacre, juridice etc.. Ideea fundamentală este că întelegerea și interpretarea Operelor nu sunt doar niște metode/viziuni interdisciplinare și (trans)disciplinare, pe care le întâlnim în științele umaniste sau în cele conexe, ci mai curând, sunt niște procese fundamentale, pe care le regăsim în nucleul astfel, interpretarea Textelor îi apare cititorului, nu doar ca o ficțiune a ficțiunii, ci, din ce în ce mai mult, ca o caracteristică esențială a prezenței noastre în lume. Hermeneutica proteismului existenței, acesta ar fi scopul ultim și sublim al „Docufictiunilor..." Citind veti ajunge la o concluzie nietzscheano-heideggeriană: Nu exista cărți/ fapte, ci interpretări ale existenței. Noroc ca Lumea este incognoscibila și misterioasă! - Petre Isachi
Cărți,multe cărți.
