"Doamna şi domnul Jelinek se aşezară pe canapea cu ceaiul în faţă. Sorbiră şi priviră ca de obicei biblioteca. Pe primul raft, cel mai de jos, era un rând de cărţi din era comunistă pe care nepoţii le puteau scoate şi rupe sau mâzgăli fără probleme. Pe al doilea, teancurile de reviste vechi îi aşteptau şi ele pe micuţi. Mai sus, colecţia de volume ale lui Jules Verne, Dumas şi Karl May mai aveau de răbdat câţiva ani până să fie citite. Deasupra lor, romanele lui Dostoievski, Kafka, Thomas Mann şi Camus strângeau praful. Peste acestea, operele lui Céline, Ilf şi Petrov, Nabokov sau Grass aproape că nu mai sperau să fie deschise vreodată. Pe ultimul raft, unde nu ajungeai decât cu scara, ceea ce era peste puterile bunicilor, se găsea pusă bine colecţia de timbre a bătrânului, lângă care încăpeau dosarele cu schiţe ale nevestei, creatoare de modă în tinereţe, înainte să devină contabilă şi sticla primită cadou de la fiul lor. Acesta le-o adusese şi o aşezase cu mâna lui acolo, la adăpost de orice atingeri curioase. Bine, dar ce e în ea? întreba domnul Jelinek de fiecare dată când îşi vedea băiatul. Aer, răspundea acela. Ca în orice alt bibelou." (Alexandru Potcoavă)
Cărți,multe cărți.
