Există în prozele Vioricăi Petrovici o iubire ce transcende trupul şi se ridică deasupra gândului unde prejudecata nu trebuie să existe. Deci totul trebuie proiectat în mentalul neatent să cântărească totul cu măsuri omeneşti. Prin credinţă şi meditaţie se pot întreţine forţe, a muntelui, de exemplu care duc la vindecările sufleteşti şi trupeşti ale celor mai absurde dureri şi suferinţe, la un preaplin de fiinţă şi de energie psihică ăn stare să înlocuiască deopotrivă hrana şi somnul. Lectura cărţii în care Viorica Petrovici face să alterneze proza cu poezia de factură Zen se vrea şi reuşeşte să fie un antidot împotriva vidului sufletesc, a singurătăţii şi chiar a morţii.
Cărți,multe cărți.
