Alcooluri

„În 1913, anul apariţiei Alcoolurilor, Apollinaire nu era tocmai o celebritate a vieţii literare pariziene, dar nici un necunoscut. Publicase până atunci Vrăjitorul care putrezeşte şi Bestiarul, volumul de povestiri Ereziarhul & Co, precum şi cele două romane erotice care au apărut anonim: Cele unsprezece mii de fecioare sau Iubirile unui Hospodar şi Isprăvile unui tânăr Don Juan. Scrisese vreo 250 de poeme, risipite, în bună măsură, prin revistele epocii. Pe coperta volumului tipărit la Mercure de France se poate citi că acesta cuprinde poeme elaborate între 1898 şi 1913. Dovedind o extraordinară autoexigenţă, Apollinaire îşi amână însă tipărirea volumului cu adevărat reprezentativ până la vârsta christică de 33 de ani, iar Alcools nu este nici pe departe cartea unui ucenic într-ale poeziei, ci cartea unui maestru, construită cu aceeaşi rigoare cu care edificase cu câteva decenii în urmă Charles Baudelaire Florile răului.” (Octavian Soviany) Brânduşele Păşunea dacă-i toamnă se umple de venin Iar vacile păscând-o Se otrăvesc puţin Brânduşele culoare de liliac şi cearcăn Care-nfloresc acolo ca ochii tăi sunt parcă Albaştri ca un cearcăn ca toamna ce-albăstreşte Iar viaţa-mi pentru ochii-ţi încet se otrăveşte Copiii de la şcoală cu mare larmă ies Ei cântă din harmonici şi dau pe câmpuri ghes Să strângă-n coş brânduşe ce-a mame-ar semăna Şi-s colorate-n vânăt la fel ca pleoapa ta Care se zbate-amarnic în vânt fiindcă e toamnă C-un cântec lin ciurdarul cireada o îndeamnă Iar vacile dau muget şi lasă părăsită Păşunea unde toamna-i malefic înflorită