[…] Iată o întâmplare. În 1942, în plin război, mama şi Florica se găseau împreună la vila familiei. George Enescu rezida împreună cu soţia Maruca la Vila Luminiş în imediata vecinătate şi, săptămânal, organiza serate muzicale pentru prieteni şi cunoscuţi. Într-o zi criticul Mănucă Ciomac a venit la Vila Florica aducând mamei şi Floricăi invitaţia de a asista în ziua următoare la concertul Maestrului. În mod evident, amândouă au fost foarte măgulite şi au dat curs invitaţiei. Astfel, a doua zi cele două tinere, elegant îmbrăcate, şi-au făcut apariţia în salonul principal însoţite de domnul Ciomac. Acest concurs fericit de împrejurări (tinereţea, eleganţa, compania criticului Ciomac) a dat naştere la discrete murmure de admiraţie în rândul asistenţei care părea că se trezise din atmosfera de somnolenţă care domnea acolo. Prinţesa Maruca stătea aşezată, în semiobscuritate, pe o canapea în mijlocul încăperii, având alături o jună asistentă căreia îi încredinţa câte un bileţel destinat unui participant. În tot acest timp, Maestrul Enescu interpreta transpus în lumea artei piese de Bach, Mozart şi Beethoven. […] Mai toţi domnii le-au înconjurat pe cele două tinere şi frumoase doamne, făcându-le conversaţie, la care ele răspundeau discret, chiar timid. […] […] Iată o întâmplare. În 1942, în plin război, mama şi Florica se găseau împreună la vila familiei. George Enescu rezida împreună cu soţia Maruca la Vila Luminiş în imediata vecinătate şi, săptămânal, organiza serate muzicale pentru prieteni şi cunoscuţi. Într-o zi criticul Mănucă Ciomac a venit la Vila Florica aducând mamei şi Floricăi invitaţia de a asista în ziua următoare la concertul Maestrului. În mod evident, amândouă au fost foarte măgulite şi au dat curs invitaţiei. Astfel, a doua zi cele două tinere, elegant îmbrăcate, şi-au făcut apariţia în salonul principal însoţite de domnul Ciomac. Acest concurs fericit de împrejurări (tinereţea, eleganţa, compania criticului Ciomac) a dat naştere la discrete murmure de admiraţie în rândul asistenţei care părea că se trezise din atmosfera de somnolenţă care domnea acolo. Prinţesa Maruca stătea aşezată, în semiobscuritate, pe o canapea în mijlocul încăperii, având alături o jună asistentă căreia îi încredinţa câte un bileţel destinat unui participant. În tot acest timp, Maestrul Enescu interpreta transpus în lumea artei piese de Bach, Mozart şi Beethoven. […] Mai toţi domnii le-au înconjurat pe cele două tinere şi frumoase doamne, făcându-le conversaţie, la care ele răspundeau discret, chiar timid. […] Cu ritmul său trepidant de viaţă — astăzi la Bucureşti, mâine la Frankfurt, poimâine la Londra, peste o săptămână la Buenos Aires — Constantin Erbiceanu a trăit deja trei vieţi puse cap la cap şi o începe, tânăr şi neostenit, pe a patra. Mă întreb când a reuşit să înregistreze aceste dense, erudite, dar şi suculente convorbiri cu Nicolae Drăguşin? De la istoria familiei sale până la momente, puţin ştiute chiar de specialişti, din biografiile marilor compozitori, de la Ulfila la creştinarea Daciei, până la cutumele din Africa sau Filipine, subiectele acestei cărţi sunt tratate cu pasiune, vervă, grijă pentru detaliul precis. Un exerciţiu de Memorie vie şi esenţială, o enciclopedie… autobiografică, un curriculum antidot binevenit împotriva Ecleziastului valah. CRISTIAN BĂDILIŢĂ CONSTANTIN LAURENŢIU ERBICEANU (n. 1939, Bucureşti) este inginer constructor, meloman, călător. Provine dintr-o familie de preoţi, academicieni, universitari, magistraţi, pianişti, ingineri. Din 1970 s-a stabilit în Germania, unde a desfăşurat activităţi de proiectare. Ulterior, a fost însărcinat de firma Lahmeyer International cu activităţi de consultanţă în diferite ţări din lume. Din 2004, odată cu revenirea definitivă în România, a înfiinţat Fundaţia Culturală Erbiceanu, care acordă premii şi iniţiază generoase acţiuni de mecenat. Cartea de faţă, reprezentând debutul editorial al autorului, reprezintă un excurs memorialistic şi nu numai, în viaţa cuiva care a văzut şi revăzut 125 de ţări, a ascultat cu pasiune mii de concerte şi spectacole pe toate meridianele globului şi s-a străduit să se ridice prin viaţa trăită la înălţimea unor iluştri înaintaşi. NICOLAE DRĂGUªIN (n. 1983, Alexandria) este cadru didactic universitar, doctor în filosofie, traducător. A colaborat cu articole şi traduceri la: Idei în dialog, Dilema veche, Memoria — revista gândirii arestate, România liberă (Aldine), Sfera politicii, Studii teologice etc. Este colaborator al Fundaţiei Academia Civică (din 1999) şi lector la Fundaţia Calea Victoriei. A publicat volumele: Dialoguri pentru viitor, Ed. Institutului Cultural Roman, 2004; Altfel (împreună cu ASR Principele Radu al României), Ed. Polirom, 2009.
Cărți,multe cărți.
