« La început, Stihurile s-au dorit a fi un omagiu poetic adus Maestrului Don Rodrigo Manrique, stins din viață după o îndelungată boală; un soi de elegie care să cinstească viața cavalerului, lăudându-i virtuțile și încredințându-l astfel memoriei alor săi. Propunerea lirică a lui Manrique deopotrivă cu reînnoirea estetică și tematică fac din Stihuri o opera ce transcende evenimentul personal, izbutind ceea ce puțini poeți reușesc, și anume ca moartea cuiva apropiat să se transforme într-o moarte reprezentativă, o moarte plurală pe care fiecare cititor și-o însușește. Cu o voce emoționantă și o construcție directă, poetul dezvăluie caracterul definitiv al morții, acel moment în care fiecare ființă își vede desființată unicitatea în fața sfârșitului inexorabil al vieții. Un sfârșit comun, spre care se îndreaptă deopotrivă cei bogați și cei dezmoșteniți, războinicii și lașii, răufăcătorii și mărinimoșii... Această interogare universală asupra existenței, ce îndeamnă la „o bună folosință” a vieții, înalță Stihurile deasupra tuturor celorlalte creații lirice ale timpului său, întipărind o serie de imagini în poezia universală, ce vor fi asimilate ulterior de poeți spanioli de talia lui Francisco de Quevedo, Gustavo Adolfo Bécquer, Antonio Machado, Federico García Lorca sau Miguel Hernández. » Octavio Pineda « Fără îndoială, în Stihurile lui Jorge Manrique subzistă o comoară ascunsă în retorica vremii care e adusă la lumină prin deslușirea îngemănării substanței armonice cu profunzimea conținutului. Precum un spectacol, traducerea se dorește a fi o nouă punere în scenă, în spațiul nostru și în timpul contemporan, a versului despovărat de moarte care știe să aducă mângâiere sufletească peste veacuri și reafirmă viața eternă a Poeziei. » Olivia Petrescu și Diana Moțoc
Cărți,multe cărți.
