„Nu vreau să fiu aici dar sunt. Nu vreau să stau în locul ăsta! (dă să plece, dar se întoarce, se aşează lângă eşarfă) Aha! Uite-o. Dacă contiuă farsa, am şi eu dovada mea. Ia să vedem! (scoate telefonul mobil, îl pune pe înregistrare, vorbeşte) E o zi frumoasă, cu soare! Hai, hai, spune şi tu ceva, vorbeşte cu mine! (verifică şi se aude: „E o zi frumoasă, cu soare, hai, hai, spune şi tu ceva, vorbeşte cu mine!”) Aşa! Perfect. Acum, dacă se mai întâmplă, le arăt eu! (pune telefonul în buzunar)”. „Ce mai este? C – Nimic. Trebuie să vorbesc. Atât. Mama mea era foarte frumoasă şi foarte ocupată. Pe mine m-a crescut bunicul. Tata, compozitorul, era mai mereu plecat, iar mama s-a aruncat de la fereastra unui hotel. N-am ştiut asta, până nu am găsit un articol pe net; bunicul mi-a spus că s-a refugiat: a plecat în Australia şi nu s-a mai întors. Pe ei i-am pierdut, şi de atunci m-am pierdut şi eu. Nu am copil. Nu sunt în divorţ. Spun asta ca să par mai matură, mai serioasă, să încerc oamenii. E ca un test. Mint ca să testez piaţa, mint ca să mă apăr. Poate şi tu ai motivele tale; nu te întreb: te priveşte. Dacă vrei să vorbeşti bine, dacă nu, iar bine! Dar am vrut să ştii că nimeni, în afara bunicului meu, nu m-a mai apărat pe lumea asta! Nimeni. Acum mi-am dat seama şi am vrut să-ţi spun. Gata. (tace) Te-am supărat?”
Cărți,multe cărți.
