„Specific lui Brâncuşi este faptul că visează o utopie imposibil de realizat, pe care o... realizează. Asociază în materie, în acelaşi timp, reprezentarea şi esenţa reprezentării şi le înscrie pe vecie în bronz. Iar ceea ce este extraordinar, în sensul propriu al termenului, este că această operă continuă să reverbereze. În cazul meu, mi a permis să spun poveşti. Descopăr, ca orice alt parizian iubitor de artă, o retrospectivă la Beaubourg: descopăr operele, apoi cumpăr cartea. Fac o piesă de teatru, iar apoi mă pun în mişcare pentru a merge în România şi pentru a face ca limba maternă a lui Brâncuşi să preia acest proces.“Éric Vigner „Procesul şi cazul Brâncuşi cristalizează oarecum întrebările pe care România şi le pune referitor la viitorul său în raport cu trecutul său. Procesul din 1928 împotriva Statelor Unite, jucat pentru prima dată în româneşte, devine mult mai politic. Pentru acest proiect, actorii care se vor ocupa de apărarea operei lui Brâncuşi o vor face în limba sa, având o cultură intimă şi profundă a artistului. În imaginarul colectiv al românilor, Brâncuşi este cineva cu adevărat important. Cred sincer acest lucru. Şi simt că acţionează asupra actorilor într un mod precis, că este un motor foarte puternic pentru joc, că atinge intimitatea, nu se rezumă la a fi o simplă demonstraţie.“Éric Vigner În 1926, când mai multe sculpturi ale lui Constantin Brâncuşi au fost aduse din Europa în Statele Unite, printre care şi Pasărea în spaţiu, vameşii americani s-au grăbit să le încadreze în categoria „ustensile de bucătărie şi echipament spitalicesc“, aplicând tarifele corespunzătoare. Indignat, Brâncuşi a contestat această decizie funcţionărească din cauza obtuzităţii cu care era întâmpinată în America arta modernă. Aşa a pornit un proces istoric, care s-a judecat în 1928, punând faţă în faţă viziuni diferite despre artă. „Acum, pentru acest Proces resuscitat, procesul intentat de Brâncuşi, întrebarea care se pune se referă la definiţia operei de artă ce perturbă un sistem de valori repertoriate; acea operă care afirma şi adopta o estetică total inedită. Recitind textul de astăzi, primul impuls ar fi să i catalogăm drept ignoranţi, incompetenţi pe toţi acei actori sociali chemaţi să depună mărturie. Dar ar fi o atitudine simplistă şi arogantă, căci Procesul Brâncuşi chestionează şi uimirea faţă de ceea ce nu este considerat de la început a fi artă, dificultatea de a se confrunta cu apariţia necunoscutului, cu enigma propusă de artistul de geniu. Cum să integrăm responsabil, şi nu doar servil, faţă de modernitate ceea ce apare şi derutează la un moment dat? Cum să ne definim şi să facem selecţii?“George Banu
Cărți,multe cărți.
