"[...] Doinas se numara printre putinii autori romani care intruchipeaza o autentica si vitala continuitate istorica intre 1938 sau 1947 si 1989 sau 1991, o punte unificatoare. Nu pot sa nu cred ca acest potential de semnificatie cultural-istorica nationala, acest potential de armonizare, de restaurare, de vindecare in fond, nu a fost perceput, intr-un fel mai limpede sa mai vag, de catre foarte multi.
Intr-adevar daca valoarea oricarui poet consta in a imbogatii, prin inventie, perceptia nuantata a realului de catre comunitatea lingvistica in care s-a nascut si traieste, de a spori, prin explorare, cunoasterea adancurilor psihice, [...] de a conserva si ingriji auto-identificarile omului, [...] atunci rolul unui poet ca Doinas va fi recunoscut imediat ca fiind dintre cele mai importante." (Virgil Nemoianu)
Fragment din volum: ?Daca despre nota satirica din ?Ascensiunea" nici nu mai e nevoie sa vorbim, atunci exista cel putin doua alte poezii?,Alibi" si ?Asediul" ? printre cele mai bune scrise vreodata de Doinas in care furia impotriva propriei lumi, a propriei persoane, se manifesta intens. Demisia lasitatii in ?Asediul" (SL, 99) sau culminatia incrancenata de spaima si durere din ?Alibi" (SL, 97) imping aceste poezii, mai mult decat oricare altele din aceasta perioada (si ma refer nu numai la perioada de creatie doinasiana, dar chiar si la intreaga poezie publicata in Romania anilor '60, caci greu le-am putea gasi egalul in indignare) spre zona etic-politica, spre afirmatia dizidenta. O data cu ele, lumea absurdului aleatoriu a ajuns in fond la epuizarea proprie. Precum cel mai decis si mai radical scepticism, poezia aceasta stie ca nu stim nimic, dar (asa cum o arata implicatiile ei moralizante) nici macar de aceasta nu este sigura. De aici tacerea care incheie ?Alibi". Nascute din desfacerea sintezei initiale, poeziile absurd-ironice raman legate de forma balada ? dar practica un baladesc gafait si ricanant, patruns de un pesimism subtire, asumat cu mare pofta a riscului. Totul e dur si cinic, poetul pirueteaza intelectual, incordarea spre performanta de virtuozitate reliefeaza muschii si tendoanele unui exercitiu de inteligenta. Detaliile foiesc in fraze rostite precipitat, nervos; cateodata se refuza pauzele mai indelungate, alteori ele abunda pentru a spori impresia de sacadat; poemele par cuprinse de obsesia minutiei si a aglomerarii de circumstante. Baladescul ramane pastrat in aspectele sale dramatice, numai ca acum protagonistul si antagonistul nu mai sunt conturati ca in poezia primei sinteze, ci devin rapturi si mai ambigue, mai vagi si mai abstracte. Situatiile, descrise precis-halucinatoriu, par derutante, periculoase, infricosatoare, fantastice, dar se vad adesea rasturnate paradoxal, epigramatic, in sensul unui cinic-jovial bun-simt. Tonul e colocvial, dar surpriza rasturnarilor, exactitatea jocului, tensiunea intelectuala creeaza un spatiu misterios, in care obiectele figurate capata (ca la De Chirico) semnificatii diferite de cele curente."
Cărți,multe cărți.
