„Șeful sectorului suflete este, așa cum am văzut-o eu, fără pretenții de critic, o piesă despre independență. Acceptare, înțelegere că nu poți fi liber într-o relație posesivă, autoritară. Șeful este proiecția imaginară a Magdalenei, conștiința ei care o ia de mână și-i arată goliciunea vieții, iluzia unei relații de succes. Horațiu, partenerul autoritar, are „mentalitate de proprietar, este orgolios” și rolul Șefului-conștiință e de a o ajuta pe Magdalena să-și găsească mințile. Adjunctul Costică este bine conturat, subalternul slugarnic dar și puțin obraznic, cel ce știe că e de neînlocuit. Gore, meteorologul pe care-l iubește de fapt Magdalena, și care se suprapune chipului imaginar al Șefului este îndrăgostitul timid, retras, caracter opus lui Horațiu care este „un hoț, un exploatator, căci a furat surâsul.” Fericirea se discută la nivel înalt, la biroul Șefului sectorului suflete, unde vin în audiență nefericiții și unde se face și trafic de influență (pe lângă adjunctul Costică, spre a intra peste rând). Actrița Ofelia, copilul precoce fiindcă suferă – sunt personaje pasagere dar care conturează relații, stări. Starea lui „dacă”, de exemplu, pe care ar fi indicat să o ocolim. Piesa de teatru, scrisă în 1962, îi este dedicată lui Radu Beligan, cel ce avea să și joace rolul Șefului sectorului suflete și al lui Gore la Teatrul de Comedie și în filmul omonim din 1967, unde Al. Mirodan este coscenarist. Pe Mirodan, Radu Beligan îl numește «un dramaturg de înaltă clasă.»” – Carmen Mușat-Coman
Cărți,multe cărți.
