„Vechile rosturi înalte ale poeziei erau legate de întinderile memoriei și de ceea ce se află dincolo de vizibil. Astfel, aureolată de prestigiu, poezia apărea în viața oamenilor ca graniță între fragilitatea sonoră a cuvintelor și puterea ce le locuiește de dincolo de limbaj. Relația dintre sacru și poezie era, la un moment dat, într-atât de recunoscută, încât marii teologi știau că doar cei înzestrați cu darul verbului inspirat puteau transmite cu adevărat descoperirile inefabile ale Duhului. Poezia doamnei Monica Pillat ni se dezvăluie în această lumină a tradiției cuvântului teofor. E ca o poartă pe care memoria plină de miresme ale vieții o întredeschide spre nevăzut, transfigurând lumea de aici într-o gradină de minunate semne. Nu ne vom întâlni în această carte cu heraldul solemn al transcendenței, ci cu martorul infinit receptiv la prezența lui Dumnezeu printre noi. Călătorie pe fluviul amintirilor, dar și călăuză spre lumina neînserată, poezia pe care ne-o dăruiește doamna Pillat este meditație și reverie, ecou și uimire, caligrafie interioară „pe apa/ Ce poartă încă paşii lui Mesia!” Abisul se convertește în nemărginită îmbrățișare, tăcerile devin oglinzi revelatoare, căutările ating limanul comuniunii. Suntem însoțiți, cu gesturi de adiere lină, pe calea spre Emaus, acolo unde vom recunoaște noi înșine focul iubirii din cuvintele care ne-au fost rostite.” - Bogdan Tătaru-Cazaban
Cărți,multe cărți.
